ÎNSCRIEREA ÎN COLEGIUL CONSILIERILOR JURIDICI CLUJ
Se pot înscrie în Colegiul Consilierilor Juridici Cluj
Persoanele care îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 8 din Legea nr.514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic completată şi modificată de Legea nr.246/2006 şi de art. 14 din Statutul Profesiei de consilier juridic publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.867 din 05.12.2003, respectiv:
a) Este cetăţean român şi are domiciliul în România
b) Are exerciţiul drepturilor civile şi politice
c) Este licenţiat al unei facultăţi de drept
d) Este apt din punct de vedere medical pentru exercitarea profesiei;
e) Nu se află în unul din cazurile de nedemnitate profesională;
Notă
Prevederea referitoare la cetăţenia română a fost modificată de prevederile Legii nr.246/2006 care precizează la art. 81 alin.1 “Cetăţeanul unui stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European poate exercita profesia de consilier juridic în România, dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, mai puţin cea prevăzută la art. 8 lit. a)”
Procedura de înscriere în profesie a consilierilor juridici cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene nu este încă disponibilă din cauza lipsei metodologiei ce trebuia elaborată de Ministerul Justiţiei.
Documente necesare înscrierii în vederea susținerii examenului de primire în profesie consilier juridic stagiar.
Necesar
Înscrierea în Asociația Colegiul Consilierilor Juridici Cluj se face pe bază de dosar, care trebuie să cuprindă pe lângă cererea tip şi declaraţia de adeziune, următoarele documente:
- Copie act identitate
- Copie legalizată certificat de naştere
- Copie legalizată act stare civilă- dacă este cazul
- Copie legalizată a diplomei de licenţă sau adeverinţă
- Copie legalizată carte de muncă, cei care încă nu au, copie legalizată de pe contractul de muncă
- Adeverinţă medicală - clinic sănătos (eliberată de medicul de familie sau de medicul de medicina muncii din cadrul institutiei dvs.)
- Declaraţie legalizată la notar: „Nu fac parte din alt Colegiu sau Asociaţie profesională a consilierilor juridici”
- Certificat cazier judiciar
- O fotografie în format electronic - tip jpg, rezoluţie minimă 400 mpx, dimensiuni – lăţime 38 mm x înălţime 42 mm
* În conformitate cu art. 12. din Legea 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic, coroborate cu dispozițiile art. 5 secțiunea II din Regulamentul privind primirea stagiul si definitivarea in profesia de consilier juridic, primirea in profesia de consilier juridic si membru al Asociației înscris in Tabloul Consilierilor Juridici, se efectuează in urma susținerii şi promovării examenului de admitere. Pentru informații suplimentare, nu ezitaţi să ne contactați la sediul Colegiului.
- Pentru persoanele care au mai multe locuri de muncă este necesar să se depună la dosar copii ale tuturor contractelor de muncă
Descărcabil
Fișiere adiționale
Puteți accesa aceste fișiere pentru a vă ajuta în întocmirea dosarului de înscriere. Deasemenea aici puteți accesa fișiere legate de tematica privind examenul de primire în profesie.